FDCX

Ieri, 16 mai 2013, împreună cu Tibi, am înregistrat, la sediul Fundației Ceata, prima dintre cele două prezentări pe care le pregătisem pentru evenimentul din București pe care Fundația Ceata îl organizează de Ziua Libertății Aparatelor. Anul acesta evenimentul nu a avut loc, din cauza unor probleme organizatorice.

Cu ocazia asta am testat camera video Aiptek AHD H500, pe care Fundația Ceata a cumpărat-o chiar în acest scop, de a înregistra prezentările pe care membrii Fundației le susțin în cadrul diverselor evenimente. Înregistrările respective vor fi publicate la filme.ceata.org, pentru a constitui o bază de filmulețe informative, vorbite sau subtitrate în limba română, în legătură cu libertatea digitală.

Pregătirile pentru înregistrare le-am început pe la prânz, pentru a avea parte de lumină naturală. Testele și verificările au durat destul de mult, așa că abia pe la ora 4 după-amiază am realizat înregistrarea propriu-zisă.

La prima vedere, mi-a plăcut că butoanele pentru transfocator (eng. zoom) sunt poziționate unul în fața celuilalt, ca la camerele profesionale. Funcția asta e interesantă, dar nu foarte utilă: imaginea poate fi mărită de cinci ori; lipsa stabilizării imaginii anulează posibilitatea folosirii camerei fără trepied; focalizarea se realizează automat, funcționând acceptabil, deși nu reacționează prea repede și uneori mai dă rateuri la valoarea maximă de apropiere a imaginii. Având de filmat o prezentare și camera stând nemișcată, focalizată permanent în același punct, evident că nu am avut probleme din punctul ăsta de vedere.

Am poziționat camera pe un trepied vechi, destinat aparatelor foto cu film, iar trepiedul l-am urcat pe canapea - o structură destul de instabilă, dar funcțională totuși. Am stivuit mai multe scaune și perne și am așezat calculatorul portabil pe scaune, în spatele pernelor, cu ecranul rabatat complet, pentru a avea suportul prezentării afișat aproximativ la nivelul ochilor. În sfârșit, mi-am pregătit șoricelul (eng. „the mouse”) la îndemână, ca să-l pot trage de urechea stângă (rezultatul: „chiț [stânga]” eng. „[left] click”) în momentul în care voiam să trec la următorul cadru din conținutul prezentării.

Problemele cele mai mari au fost la partea audio, camera video (audio-video) neînregistrând bine sunetul. Înregistrarea audio e plină de zgomote, cel mai probabil provocate de interferența circuitului audio cu sursa de curent electric, mai ales când camera e alimentată de la sursa inclusă în pachet. Când camera e alimentată doar de la baterie, sunetul e mai bun, dar încă nesatisfăcător. Am încercat diverse variante și configurații și am testat și cu altă cartelă de memorie, dar degeaba. Înregistrând doar audio, sunetul e oarecum acceptabil, dar nu ne ajută cu nimic, pentru că în felul ăsta nu mai avem cum să captăm semnalul video. Având în vedere situația, am înregistrat sunetul separat, folosind un telefon mobil.

În general, imaginea arată bine, dar asta în mare parte pentru că am controlat destul de mult condițiile și pentru că a fost lumină naturală destul de bună și jaluzele eficiente (verticale). Totuși apare zgomot, în special în zona de penumbră din fundal. În afară de asta, când în timpul prezentării au apărut pe cer niște nori „pasageri” și au întunecat pentru un moment o parte din cer, zgomotul s-a accentuat și marginile dintre prim-plan și fundal s-au amestecat, întretăiat, dând o ușoară senzație de neclaritate locală. Același efect apare și în zonele cu detalii în culori contrastante (vezi părul de pe față - barbă, mustață - de exemplu).

Având în vedere că, din păcate, nu am aflat de existența vreunei camere video care să înregistreze într-un format liber (sau, în ultimă instanță, într-un format neliber fără pierderi de calitate), pentru a respecta libertatea celor care vor dori să vizioneze aceste filme, avem nevoie să convertim imaginile captate, din formatul neliber cu pierderi de calitate în care a fost înregistrat, într-un format liber (Theora sau VP8). De obicei problemele calității semnalului captat inițial de cameră sunt accentuate la reconversie în alt format, așa că nu cred că va fi prea ușor de realizat această conversie. Totuși cred că nu vor fi probleme majore, mai ales pentru că sunt oarecum suficiente margini de rezoluție (1080p = 1920x1080, redare progresivă) și de rată de redare (29.970 cadre și 6 001 kilobiți pe secundă).

Mai rămâne să testăm calitatea semnalului de la ieșirea digitală (HDMI) și în caz că ne convine, să găsim o modalitate (placă de captură digitală HDMI) prin care să putem capta semnalul respectiv necomprimat, ca apoi să-l codăm într-un format liber.

Concluzia testului e că, pentru astfel de prezentări, camera se comportă destul de bine. Nu știu dacă se descurcă bine cu iluminat artificial, pentru că pozele pe care le-am făcut cu lampa camerei pornită (două leduri de 3mm, puternice, dar cu lumină rece), din cauză că la nivel scăzut de iluminare nu se comportă deloc bine (ceea ce era de așteptat, de altfel), au o tentă albăstruie.

În momentul în care vom termina montajul, adică sincronizarea cu sunetul captat separat și adăugarea diapozitivelor din suportul prezentării, vom publica filmul în cadrul sitului Zilei Libertății Aparatelor 2013 și la filme.ceata.org.

Rămâne să testăm, luni, comportamentul camerei în condiții de iluminat artificial, când eu și cu Tibi ne vom duce să verificăm sala în care se va desfășura conferința Coliberator. Nu prea avem cum să cumpărăm un trepied special până luni, așa că probabil îl vom folosi tot pe al meu și vom încerca să stabilim condițiile optime de înregistrare, realizând un test „real”, de la distanțe diferite și din mai multe unghiuri. Dacă iluminatul natural variabil s-a dovedit problematic pentru camera asta video, din punct de vedere al calității imaginii, atunci iluminatul artificial, deși constant, s-ar putea să genereze, în anumite condiții de intensitate și de spectru, zgomot sau probleme coloristice, deci e nevoie de teste preliminare. Partea audio nu e o problemă prea mare, pentru că am stabilit să o înregistrăm tot separat, având avantajul de a putea folosi mai multe dispozitive (telefoane mobile, reportofoane, etc.) pentru spectatorii care vor pune întrebări. În cazul în care în sală există instalație de sonorizare, planul se modifică, dar nu foarte mult.